Am vazut ieri un super reportaj facut de o televiziune undeva intr-un sat de bratrani. Cativa octogenari stiau cum sa dea zapada din drum, si nu invers - in drum, asa cum se dadea, ieri, in Capitala. Cu pensii de 200-300 de lei pe luna, batranii ne serveau o lectie de civism in provincie, nu si “de provincie”. Oamenii aceia ar putea muta sntagma din ghilimele foarte curand la oras, daca nu cumva au facut-o deja.
Se pare ca in orasul mall-urilor si al magazinelor de lux, copiii care au crescut ieri labloc, acum oameni mari cu limuzine de zeci de mii de euro (poate chiar in acelasi bloc), nu au avut de unde sa invete ca fiecare isi da zapada din fata casei. In anii 80- 90, cei 10 metri de zapada din fata blocului erau curatati mai intotdeauna de “aia fraieri”, cel mai adesea cei care au masini. Asa ca toata lumea astepta sa iasa mai intai fraierii. Ca doar nu ieseau 40 sau 100 de apartamente neorganizate de administratorul blocului sa dea zapada, nu?
Obiceiul se patreaza si astazi. Chiar si la un magazin din Piata Unirii, care face parte dintr-un lant de “pravalii” cu cifre de sute de milioane de euro pe an. Acolo zapada era mai mare decat in fatza unei case de pensionari din reportajul facut in provincie. Probabil Zapada nu se deconteaza.
Marile companii vorbesc in schimb de responsabilitate sociala. In timp ce, greu remarcat, Bunul Simt isi face partie doar in provincie.
La Multi Ani!
ianuarie 5, 2008 la 1:52 pm
… in provincie, sau in cartierele din margine de Bucuresti. Sau in mahalale, cum erau ele numite. Aici timpul a ramas putin in loc si oamenii isi dau zapada din fata curtii fara sa o arunce pe sosea. Ba chiar exista unii ca mine care au gradini si care au luat-o cu lopata de pe trotuar si au aruncat-o pe brazde, in curte, sa tina de cald bulbilor saditi din toamna. Tot in mahala dai si zapada vecinului, daca este bolnav sau prea batran pentru a mai sprijini o lopata. Sunt locuri frumoase in Bucuresti, trebuie doar sa privesti dincolo de blocurile alea urate.
la multi ani!
ianuarie 7, 2008 la 5:24 pm
Iulian, Serban aveti mare dreptate. M-am luat la hartza zilele acestea cu oameni cu casa in buricul targului care dadeau zapada de pe masini in strada, sub rotile unora care circulau regulamentar pe o strada (cu chiu cu vai si tardiv) curatata de marii edili. Solutia ar fi ca toata zapada asta sa se depoziteze (la fel ca orice reziduu) undeva, la groapa de gunoi daca altfel nu se poate. oricat mi-ar parea mie rau sa dau zapada buna de ski si demna (si) de povesti frumoase la gunoi. As mai vrea sa vad si companii responsabile social cu relevanta in lumea celor multi si “provinciali”. Nu ma vreau concepte gandite si ambalate de agentii si agenturi. Vreau sa vad cum lucrurile se schimba. Cum “responsabilitatea” se da mai greu.
ianuarie 7, 2008 la 7:24 pm
Aveti dreptate si voi, pe de alta parte sunt si alte aspecte care trebuie mentionate: in Bucuresti in majoritatea zonlelor nu ai unde sa dai zapada: nici pe masina vecinului nu poti, nici pe trotoar, nici in scara. Deci strada ramane singura varianta de multe ori. Stiu ca romanul e campion la marlanie, dar aici adevarul e la mijloc……
Dap, si La Multi Ani
ianuarie 7, 2008 la 10:40 pm
@serban
Tu faci treaba buna acolo cu gradina. Avem si noi in curte la revista la care lucrez putin spatiu verde, asha ca trebuie sa stam de vorba.
@I
asa am auzit ca se intampla si afara, dar la Bucuresti cred ca ar trebui facuta mai intai o campanie de educare a autoritatilor care se plang ca n-au bani de carat zapada. Bine ca n-am avut capitol de adrerare cu zapada la intrarea in UE
@Mircea
solutia este mai sus cum zicea si I, dar din nefericire, pentru ca nu avem gradini, o punem la loc in strada sa o dea primaria inapoi. Cred ca toata povestea ramane intre banii primariei si muschii sau nervii oamenilor care obosesc sa o mai dea in strada, disputa pe care o transeaza doar soarele. sau nu.
februarie 3, 2008 la 12:06 am
[...] organizare si caini vagabonzi nu face dacat sa ne excluda de pe harta spectacolului. Mare pacat ca ne lasam impartiti in Bucuresti si “provincie”. Vorba aia, “ca la noi, la [...]